,, Un tânăr mergea prin pădure
Cu săgețile și arcul său de vânătoare
Când auzi o tânără cântând
Și glasul ei îl urmă
Pân' găsi o prizonieră
Ce trăia într-un stejar. ”
Cartea ne-o prezintă pe Lena, o tânără mai rebelă, din fire, o tânără ajunsă la vârsta la care ar trebui să își asume mai multe responsabilități, să urmeze același drum ca și părinții ei, adică să devină druid. Însă pe ea această vocație, ca să îi spunem așa, nu o atrage. Totul se schimbă când, într-o seară, un anume tânăr o abordează și îi propune ceva. Îi propune să îl ajute să captureze un infractor, un infractor pe care mulți au încercat să îl prindă, dar nimeni nu a reușit. Pentru a-și ajuta familia Lena se simte nevoită să accepte oferta tânărului și astfel pornește în această aventură, legată la ochi cum ar veni, cu un străin, într-un loc necunoscut, departe de familie, periculos, dar nu are ce face.
După un final care ne lasă cu sufletul la gură, vă pot spune, din surse sigure, că urmează o continuare cât de curând ;)
Fiecare capitol începe cu câteva versuri dintr-o baladă. Baladă, care are legătură cu povestea noastră. Cartea are tot ce ne trebuie: o hartă, un portret al protagonistei, versuri la fiecare capitol, elemente fantasy, răsturnări de situație, romance, are de toate, vă asigur eu.
Povestea Lenei nu este atât de simplă pe cât pare, așa că vă invit să o citiți în profunzime, cartea este disponibilă pe site-ul celor de la Tritonic Books, vă las link-ul direct AICI.
Le mulțumesc celor de la editura Tritonic pentru exemplar, a fost o carte pe care nu regret că am citit-o.
Recenzie scrisă de Mureșan Maria
Chiar trebuie să o citesc şi eu =)))))
RăspundețiȘtergereNeaparat :)))
Ștergere