miercuri, 18 octombrie 2017

Once Upon A Time - sezonul 1, episodul 1

octombrie 18, 2017 0 Comments

~Once Upon A Time ( O.U.T. )




     Astăzi am început să urmăresc serialul "Once Upon A Time". Știu că acest serial a apărut de mult timp, însă eu abia azi am avut această curiozitate, ca să zic așa, pentru a-l începe. Încă de la primul episod mi se pare un serial promițător.
     Am să fac un rezumat al primului episod, iar mai în jos aveți un trailer. Episodul alternează între lumea de poveste și lumea reală. În lumea de basm, prinîul o trezește pe Albă-ca-Zăpada și se căsătoresc, la nunta lor apare vrăjitoarea și pune un blestem asupra tuturor. În vremea când cei doi așteaptă un copil, află despre ce era defapt blestemul. Vrăjitoarea îi va trimite într-o lume în care timpul se va opri, iar finalurile fericite nu vor mai exista. Albă-ca-Zăpada și prințul merg la Rumpelstiltskin, care știe viitorul. Acesta le spune că singura lor scăpare este copilul, care la vârsta de 28 de ani, se va întoarce și îi va ajuta. Le dă această informație în schimbul numelui copilului, care este Emma. Regina ajunge prea tarziu cu blestemul, copilul a fost pus in garderob, un copac magic cioplit care poate salva doar un om. Prințul este rănit în luptă, iar Albă-ca-Zăpada află că Emma a scăpat și se lasă în voia vrăjitoarei. 

     În lumea oamenilor, Emma Swan, este la o întâlnire falsă cu un bărbat care este un fel de hot, pe care ea îl prinde. De ziua ei este mereu singură, deoarece este orfană și singuratică, ea anul acesta împlinește vaâsta de 28 de ani. Își cumpără o prăjitură și își pune o dorință, în secunda următoare sună cineva la ușă. Un băiețel, băiatul ei, pe care acum 10 ani l-a dat spre adopție, pentru o șansă mai bună în viată.Pe băiețel îl chemă Henry. El a fugit de acasă, din orașul Storybrooke. Mama lui adoptivă este primarul orașului, o scorpie care, zice el, nu îl iubește. Emma îl duce acasă, pe drum el ăi povestește depre un blestem și îi spune că ea este izbăvitoarea orașului, ea nu îl crede și îi zice să nu mai citească din cartea lui cu povești. A doua zi fuge din nou și Emma îl găsește și îl duce iarăși acasă, atunci își dă seama cât de rea este mama lui vitregă și se cazează pentru o săptămână în oraș. Episodul se încheie cu Henry care privește pe geam și vede ceasul pornind din nou.
     Acesta este un rezumat făcut de mine și părerile mele, poate nu toate sunt corecte, însă asta am înțeles eu din acest episod. 

( Fotografiile sunt de pe Pinterest )
Recenzie realizată de Mureșan Maria

Flower

octombrie 18, 2017 0 Comments

~Flower

Elizabeth Craft          Shea Olsen


Charlotte avea un plan. Dar, mai apoi, l-a întalnit pe Tate.

    Charlotte Reed, o fată cu un viitor bine creionat, care și-a făcut mai multe promisiuni, dar una foarte importantă: fără băieți, fără baluri și petreceri în nopțile de sâmbătă, este protagonista acestei cărți. O carte despre viață, o carte care te va face să te întrebi dacă tu știi ce vrei de la viață, dacă vrei să faci asta și despre importanța unor decizii care pe moment nu par atât de semnificative, dar care iți pot schimba viața.
     Ce poți să iți dorești mai mult, când ai o slujbă, ai note mari și faci un stagiu de pregătire pentru colegiu? Nimic, și-ar fi zis Charlotte, înainte să îl întâlnească pe baiatul misterios cu buchetul de trandafiri mov. De când l-a întalnit nu mai poate scăpa de el, toată viața ei, tot viitorul ei, se va schimba dacă acceptă să iasă cu el în oraș. După această decizie nimic nu va mai fi la fel.
     Pentru ea a venit timpul să-și ia frâiele vieții în mâini și să facă ceea ce o sperie cel mai tare, să se apropie de Tate. Tate care are un trecut de care nu e mândru și secrete care o vor îndepărta pe Charlotte. cei doi vor învața să cedeze, să îndrăznească și să iubească, fără să se teamă.
     Cu toții vrem să avem un viitor strălucit și de aceea ni-l conturăm încaăde când suntem mici, însă acest viitor se poate schimba, deoarece noi ne schimbăm, felul nostru de a privi lumea se schimbă și atunci și țelurile noastre se schimbă. Viața este un labirind, mergi înainte până dai de o cotitură și atunci trebuie să decizi pe unde o iei, nu te mai poți întoarce înapoi și nu te poți opri, te duci fără să știi dacă pe drum vei da peste cineva sau dacă vei ieși afară singur așa cum ai intrat. Când privești înapoi trebuie să îți vezi urmele întipărite în pământ și să fi mândru de ce ai realizat, nu cum ai realizat acel ceva. "Flower" este o carte care ne dovedește printr-o poveste de dragoste că trebuie să ne asumăm ceea ce facem. Dragostea poate fi o slăbiciune, dar și un ghiont care te împinge înainte.

               "- Îmi plac trandafirii mov, îi răspund, în cele din urmă. 
                 - De ce? mă intreabă.
                 - Pentru că simbolizează efemeritatea dragostei.
                 - Totuși, de ce ar cumpăra cineva trandafiri mov? întreabă el.
                 - Pentru că este singurul trandafir care nu încearcă să fie ceva ce nu este. În ciuda sincerității și frumuseții sale, oamenii nu-l aleg niciodată." 
   
( Fotografia este realizată de mine )
Recenzie scrisă de Mureșan Maria

Follow Us @just_me_and_my_books



@just_me_and_my_books