luni, 22 octombrie 2018

Călătorie în Abis // -Mădălina Rusescu-

octombrie 22, 2018 0 Comments
Profunzimea sufletului nostru stă ascunsă sub gene.
 Inima lui pompa și prin mine și sângele lui ne cutreiera pe amândoi.

     Astăzi vreau să vă vorbesc despre o nouă carte și tot odată și despre o nouă colaborare. Vara aceasta am descoperit o mulțime de cărți fantastice, cu diverse subiecte, dar aceasta este cea care stă în vârf, sus de tot, aceasta este cartea care mi-a ajuns la suflet și a reușit să mă emoționeze, a reușit să mi se strecoare pe sub piele și să își facă locșor în inima mea. Această carte este scrisă de Mădălina Rusescu, care a reușit să mă capteze de la prima pagină.
     Știți cărțile acelea de dragoste în care este descrisă o poveste atât de frumoasă, dar totuși ireală? Ei bine, aceasta nu este una dintre acelea, această poveste are în ea mai mult decât o sămânță de adevăr, iar asta o face și mai credibilă.
     În această carte este vorba despre o tânără care într-o dimineță a întâlnit un bărbat misterios și nu și-a mai putut lua gândul de la el. Povestea începe într-un parc, pe o bancă, lângă o tufă de trandafiri. Acest loc este unul special pentru personaje, deoarece acest loc i-a marcat, acest loc îi va aduce dinnou împreună. La prima vedere pare o poveste clișeică, una normală, o poveste previzibilă, dar odată ce te afunzi în lectură, în profunzimea ei, vei descoperi că este o poveste plină de înțelesuri și subânțelesuri. O poveste cu un final neașteptat. Pe parcursul cărții această tânără ne demonstrează ce înseamnă munca de zi cu zi, ce înseamnă răbdarea și perseverența, ne demonstrează că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat.
     Foarte rar mi se întâmplă să mă regăsec în povestea unei cărți, sau în personajele ei, ori mă regasesc puțin de tot, ori deloc, însă în această carte m-am regăsit foarte mult, mai mult de cât mă așteptam, m-am regăsit mai ales în personajul principal, dar și în povestea de dragoste în mare parte. Și acest lucru cred că m-a aproiat și mai mult de carte.
     La început am zis că o să fie o carte bunicică, după ce am citit sinopsisul am devenit mai curioasă, iar când am deschis cartea am rămas fermecată, m-am îndrăgostit pe loc de ea și am ajuns să nu o mai pot lăsa din mâini. Această carte m-a emoționat atât de tare, m-am făcut să privesc viața dintr-un alt unghi, m-a făcut să realizez importanța amintirilor, importanța unei persoane dragi, de încredere alături.
     Îi sunt foarte recunăscătoare autoarei că mi-a oferit șansa să îi citesc cartea, îi sunt recunăscătoare pentru că a scris această carte, că a pus atâta dragoste în cuvintele ei, că a reușit să o facă atât de perfectă și pe gustul meu.
     Recomand tuturor această carte! O recomand mai ales celor cărora le plac carțile cu povești de dragoste pline de profunzime, povești pline de emoții, o recomand celor care știu să savureze o carte, celor care știu să se bucure de o carte bine scrisă, de o poveste bine conturată.
     Cei interesați își pot achiziționa cartea de pe Libris dând click aici.



Citate din carte:
  • Ai avut vreodată senzația că, după ce întâlnești o persoană pentru scurt timp te simți legat de acea persoană, simți că te atrage într-un fel pentru că ai văzut ceva în acea persoană care efectiv ți-a plăcut?
  • Cred că fiecare clipă, cât de mică, a vieții noastre se întâmplă cu un scop care ne va duce apoi exact acolo unde trebuie să ajungem.
  • Unde meregem? îl întreb.
  • Cu tine,... oriunde!
  • Vor apărea lucruri frumoase dacă vei continua să mergi înainte...
  • Toate se întâmplă cu un motiv, și se pare că nimic nu este întâmplător.
  • Viața se simte, nu se explică...
  • Inima noastră cânta mai frumos ca orice.


Recenzie realizată de Mureșan Maria

   

Follow Us @just_me_and_my_books



@just_me_and_my_books